marți, august 27

Despre ultrașii ploieșteni sau De ce nu țin cu Petrolul ca toată lumea

    Când am apărut eu la mine în familie (acum vreo 21 de ani) erau deja 2 steliști în casă – tata și fratele meu. Nu înfocați, nu ultași, fără căciuli și fulare. Cuminți, din spatele televizorului, cu înjurături la ratări – ca orice microbist care se pricepe la fotbal mai bine ca jucătorii de pe teren și ca antrenorul de pe bancă. Când era meci, evident, patriarhatul se resimțea puternic astfel că până la urmă tata a mai cumpărat un televizor pentru ca mama să se uite liniștită la telenovele în timp ce el se uita liniștit la fotbal. Eu nu m-am înțeles cu telenovelele. Tocmai d-aia, spre deosebire de fetele din jurul meu, spaniola mea se rezumă la ”Estas embarasada? No. Mentirosa!”(sunt ferm convinsă că n-am scris bine, dar mă jur că știu a pronunța). Și așa am ales fotbalul în locul telenovelelor. Și doar nu puteam să fiu oaia neagră a familiei, evident că am fost stelistă înfocată. Un pic mai mult ca ai mei căci aveam și o brățară d-aia de cauciuc pe care scria cu roșu și albastru numele iubitei echipe. Până pe la 14 ani am tot ținut cu Steaua. Apoi am început să gândesc și mi-am dat seama că fotbalul și campionatul românesc sunt două lucruri paralele. Și nu m-am mai uitat la fotbal. Doar la campionatele mondiale.
    Și anul trecut la mine în oraș s-a produs o minune. Au refăcut stadionul Ilie Oană. Și o dată cu apariția  OZN-ului din oraș echipa ploieșteană a promovat în Liga I. Și deodată, peste tot, ultrași! Toți suporteri înfocați! Până acum un an Petrolul avea câțiva suporteri înfocați care mergeau cu echipa peste tot. Niște băieți care știu ce e pasiunea, cu inima și trupul alături de jucători oriunde în țară, indiferent de scor și de divizie. Dar acum, deodată, orașul e plin ochi de fani petroliști care, nu știu cum și de ce, au stat ascunși în case până ce Primăria a inaugurat stadionul și Petrolul a promovat. Îmi place la nebunie când văd mii de oameni care merg o dată la două săptămâni la meci. Străzile sunt pline, oamenii ies din casă, orașul prinde viață și culoare. Să n-ai curaj să fii stelist pe străzile Ploieștiului! Sau rapidist. Copiii de 14-15 ani sunt azi ultrași. Anul trecut am fost la un atelier despre ultrași. Au venit niște băieți mari care vorbeau despre spirit civic, implicare, cetățenie activă, exprimare liberă, comunitate, pasiune și sport. Cred că băieții ăștia de se îmbracă în galben-albastru nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă astea. Nici fetele care își fac poze pe stadion și le pun pe facebook nu cred că știu. Și nici nu cred că e vina lor. Cred că e vina societății care ne îndeamnă să nu cumva să ieșim din tipar. Cum care societate, domne? Asta de a transformat frumosul sport într-o afacere. Asta care pune preț pe om. Eu nu știu cum un om poate să coste. Adică dai câteva milioane și devii patron pe talentul și munca băiatului? Ce frumos! Dar să revin. Și nici nu prea înțeleg cum poate Consiliul Local al unei localități să dea prime unor jucători de fotbal. Am înțeles, duc numele orașului mai departe, păi bine, dar să dai 2-3 (nu știu sigur care e suma) milioane de euro pentru o echipă de fotbal. MILIOANE DE EURO. Cu 2 milioane de euro am rezolva ceva probleme ale orașului.... Nu cred că dacă le dăm la niște băieți ca să își cumpere mașini și telefoane (nu știu de ce, tind să cred că nu are vreun fotbalist în gând ”Abia aștept să îmi intre prima aia de zeci de mii de euro, să-mi bag pula câte cărți îmi iau!”) ar fi corect față de ăia de își iau de la gură ca să plătească impozitele. Dacă pe mine m-ar întreba cineva ce vreau să facă Primăria cu banii de pe impozitele pe care le plătește tata, sigur nu aș zice să îi dea unor băieți să își cumpere o mașină nouă. Nici nu știu unde mama mă-sii să se plimbe cu ea că străzile din Ploiești sunt pline de gropi.
Și nu mai înțeleg ceva: venind acum acasă dinspre centru peste tot vuiau străzile de meciul Stelei. Adică petroliști până joacă Steaua în Champions League? Uite că eu nu pot fi așa superficială. Nu mai urmăresc de mult timp campionatul intern (da, ziceți, fițe pe mine), dar nu pot să fiu acum lupoaică galben-albastră. Am impresia că trăiesc într-un oraș întreg de prefăcuți.

    P.S. Știu că sunt fani care mergeau la meciurile Petrolului de pe vremea când eu eram stelistă, tot respectul pentru ei. Restul însă...