Când am apărut eu
la mine în familie (acum vreo 21 de ani) erau deja 2 steliști în casă – tata și
fratele meu. Nu înfocați, nu ultași, fără căciuli și fulare. Cuminți, din
spatele televizorului, cu înjurături la ratări – ca orice microbist care se
pricepe la fotbal mai bine ca jucătorii de pe teren și ca antrenorul de pe
bancă. Când era meci, evident, patriarhatul se resimțea puternic astfel că până
la urmă tata a mai cumpărat un televizor pentru ca mama să se uite liniștită la
telenovele în timp ce el se uita liniștit la fotbal. Eu nu m-am înțeles cu
telenovelele. Tocmai d-aia, spre deosebire de fetele din jurul meu, spaniola
mea se rezumă la ”Estas embarasada? No. Mentirosa!”(sunt ferm convinsă că n-am
scris bine, dar mă jur că știu a pronunța). Și așa am ales fotbalul în locul
telenovelelor. Și doar nu puteam să fiu oaia neagră a familiei, evident că am
fost stelistă înfocată. Un pic mai mult ca ai mei căci aveam și o brățară d-aia
de cauciuc pe care scria cu roșu și albastru numele iubitei echipe. Până pe la
14 ani am tot ținut cu Steaua. Apoi am început să gândesc și mi-am dat seama că
fotbalul și campionatul românesc sunt două lucruri paralele. Și nu m-am mai
uitat la fotbal. Doar la campionatele mondiale.
Și anul trecut la
mine în oraș s-a produs o minune. Au refăcut stadionul Ilie Oană. Și o dată cu
apariția OZN-ului din oraș echipa
ploieșteană a promovat în Liga I. Și deodată, peste tot, ultrași! Toți
suporteri înfocați! Până acum un an Petrolul avea câțiva suporteri înfocați
care mergeau cu echipa peste tot. Niște băieți care știu ce e pasiunea, cu
inima și trupul alături de jucători oriunde în țară, indiferent de scor și de
divizie. Dar acum, deodată, orașul e plin ochi de fani petroliști care, nu știu
cum și de ce, au stat ascunși în case până ce Primăria a inaugurat stadionul și
Petrolul a promovat. Îmi place la nebunie când văd mii de oameni care merg o
dată la două săptămâni la meci. Străzile sunt pline, oamenii ies din casă,
orașul prinde viață și culoare. Să n-ai curaj să fii stelist pe străzile
Ploieștiului! Sau rapidist. Copiii de 14-15 ani sunt azi ultrași. Anul trecut
am fost la un atelier despre ultrași. Au venit niște băieți mari care vorbeau
despre spirit civic, implicare, cetățenie activă, exprimare liberă, comunitate,
pasiune și sport. Cred că băieții ăștia de se îmbracă în galben-albastru nu au
nici cea mai vagă idee ce înseamnă astea. Nici fetele care își fac poze pe
stadion și le pun pe facebook nu cred că știu. Și nici nu cred că e vina lor.
Cred că e vina societății care ne îndeamnă să nu cumva să ieșim din tipar. Cum
care societate, domne? Asta de a transformat frumosul sport într-o afacere.
Asta care pune preț pe om. Eu nu știu cum un om poate să coste. Adică dai
câteva milioane și devii patron pe talentul și munca băiatului? Ce frumos! Dar
să revin. Și nici nu prea înțeleg cum poate Consiliul Local al unei localități
să dea prime unor jucători de fotbal. Am înțeles, duc numele orașului mai
departe, păi bine, dar să dai 2-3 (nu știu sigur care e suma) milioane de euro
pentru o echipă de fotbal. MILIOANE DE EURO. Cu 2 milioane de euro am rezolva
ceva probleme ale orașului.... Nu cred că dacă le dăm la niște băieți ca să își
cumpere mașini și telefoane (nu știu de ce, tind să cred că nu are vreun
fotbalist în gând ”Abia aștept să îmi intre prima aia de zeci de mii de euro,
să-mi bag pula câte cărți îmi iau!”) ar fi corect față de ăia de își iau de la
gură ca să plătească impozitele. Dacă pe mine m-ar întreba cineva ce vreau să
facă Primăria cu banii de pe impozitele pe care le plătește tata, sigur nu aș
zice să îi dea unor băieți să își cumpere o mașină nouă. Nici nu știu unde mama
mă-sii să se plimbe cu ea că străzile din Ploiești sunt pline de gropi.
Și nu mai înțeleg
ceva: venind acum acasă dinspre centru peste tot vuiau străzile de meciul
Stelei. Adică petroliști până joacă Steaua în Champions League? Uite că eu nu
pot fi așa superficială. Nu mai urmăresc de mult timp campionatul intern (da,
ziceți, fițe pe mine), dar nu pot să fiu acum lupoaică galben-albastră. Am
impresia că trăiesc într-un oraș întreg de prefăcuți.
P.S. Știu că sunt
fani care mergeau la meciurile Petrolului de pe vremea când eu eram stelistă,
tot respectul pentru ei. Restul însă...