Ei bine, pe mine când ma dor măselele e ca şi cum aş fi un alt om. toată buna dispoziţie, tot simţul umorului, ironia şi celelalte caracteristici care fac din mine o persoană cât de cât agreabilă, dispar ca prin minune. Şi nu e nevoie ca măseaua să se umfle pentru a mă schimba şi fizic. Ochii (şi oricum mici) se micşoreaza drastic, rămânând o dungă neagră (culoarea genelor) în urma unei încruntări permanente. Iar buzele mi se strâng ca un lacăt ce blochează toate cuvintele de "bine". Mâna ţinută pe falcă într-o strânsoare ce înroşeşte toată faţa e un alt semn mai mult decât concret că durerea de măsea sălăşuieşte undeva în spatele palmei. Nu mănănc pentru că nu pot. Doar mă doare, nu? Devin sensibilă la orice lucru minor, stau într-o stare de enervare continuă şi sunt convinsă 100% că tot ce se întâmplă în jurul meu are un singur scop şi anume acela de a-mi spori mie durerea de măsea.
Iar rinichii? Of, un alt chin pentru cei care au probleme cu ei. Nopţi de nesomn, tendinţa de a bea bere (căci se va găsi cel puţin o persoană care să îţi spună că berea face bine la rinichi), pastile peste pastile... Şi observi că dacă stai într-o poziţie ghemuită îţi mai trece din durere... sau cel puţin îţi amorţesc toate cele şi nu mai simţi că te doare. Dar cum te-ai mişcat puţin-Gata! Durerea revine precum un boomerang aruncat de un cunoscător. Binenţeles că te părăseşte pofta de viaţă, devii sigur că eşti blestemat, că plăteşti pentru păcatele comise... o întreagă filozofie pentru răspunsul la întrebarea "De ce mă dor pe mine rinichii?"
Şi totuşi, mai presus de durerile astea două există o stare mult mai insuportabilă. Melancolie totală sau stări de irascibilitate nefondată. Lipsa poftei de mâncare. Convingerea că "Toate mi se-ntâmplă numai mie". Insomnie totală sau coşmaruri interminabile. Antidepresive, tendinţa de a te izola de lume, de a te închide în tine. Uiţi câteva momente, zâmbeşti şi apoi zăreşti o poză şi durerea revine. o combinaţie îngrozitoare între cele două dureri. Nu trece cu niciun fel de tratament medicamentos. Doctorii nu îi găsesc leac niciodată. Poţi să îţi faci radiografii, tomografii şi tot felul de scanări-degeaba. Fizic eşti complet sănătos. Poate un pic mahmur din cauză că Ovidiu a încercat sa te trateze un pic cu lacrimile lui. Şi atunci unde e "buba"? Ce te doare? Ce organ misterios a ajuns să se îmbolnăvească în aşa hal încât a reuşit să reunească cele două chinuri? Unde e organul ăsta? Pot să-l scot prin operaţie?
Când te simţi în aşa hal atunci e clar: te doare sufletul. Cineva ţi-a frânt inima (cea spirituală, căci cea materială a ieşit bine la "scanări") .
Şi ziceam că am avut noroc că nu m-au durut rinichii şi măselel în acelaşi timp. Deşi dacă stau bine şi analizez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu